Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2007

Majoritatea oamenilor sunt de parere ca un om umil este o persoana injosita, saraca, vrednica de mila sau timida. De multe ori m-am intalnit cu situatia in care, daca faceam cum spunea cineva, daca lasam de la mine, desi stiam ca am dreptate (ma refer doar la lucruri mici, nu de importanta majora), mi se reprosa faptul ca nu am personalitate, ca nu lupt pentru punctul meu de vedere. Si atunci mi-am pus intrebarea: „A fi umil, este o slabiciune?”.

Daca este o slabiciune, atunci ea nu ar trebui  manifestata deloc, ar trebui luptat impotriva ei, iar acest lucru se poate doar „imbratisand” mandria. Dar daca toti oamenii ar fi mandri, unde am ajunge ca societate?

Atunci, mi-am dat seama ca, daca esti umil fata de cineva, trebuie sa fi superior lui. Nu ai cum sa te injosesti fata de cineva de care esti deja inferior, nu ar avea sens o accentuare a conditiei de inferioritate.

Asadar, este umilinta o slabiciune? Cu siguranta ca nu! Ea este o tarie de caracter, o manifestare a intelepciunii si o dovada a superioritatii fata de cineva.

Anunțuri

Read Full Post »

        Citind zilele acestea cateva articole de pe bloguri, am observat un lucru, pe care eu nu pot sa-l inteleg analizandu-l. Aproape de fiecare data cand cineva doreste sa exprime o idee general valabila, un adevar fundamental sau sa fie nepartinitor spune ceva de genul: „gandindu-ma obiectiv”, „obiectiv vorbind”, „analizand obiectiv” , iar exemplele pot continua.

        Obiectivismul este însusirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detasat de impresii subiective; nepartinitor, impartial; care exista în afara constiintei omenesti si independent de ea. Dar cum pot eu sa afirm ca sunt obiectiv, cand tot ce spun trec mai intai prin filtrul meu de gandire, gandire care are (probabil fara sa fie constienta de aceasta) multe prejudecati?

Atunci, daca nu pot gandi obiectiv, aceasta inseamna ca obiectivismul nu exista? Nu, el exista, dar sub o alta forma. De exemplu, eu afirm (sunt subiectiv) ca obiectivismul nu exista, dar mai exista cineva care afirma (este subiectiv) ca obiectivismul nu exista, asadar, impreuna avem un mod de gandire obiectiv cu privire la obiectivism, acela ca nu exista. Concluzia la care am ajuns este un paradox, o ciudatenie interesanta cu privire la niste termeni uzuali, cu care poate opera si un scolar.

Read Full Post »

O definire a omului

        Pornind de la ideea ca omul este un volum de materie care are viata, mi-am pus intrebarea „Cum m-as putea caracteriza in raport cu universul?”, iar raspunsul la care am ajuns voi incerca sa-l prezint in cele ce urmeaza.

 Oamenii de stiinta afirma ca la o temperatura extrem de scazuta (-273,15 ºC), numita zero absolut, atomii isi inceteaza miscarea, astfel incat viata nu mai exista sub aceasta valoare. Asadar, viata inseamna miscare, insa miscarea se desfasoara in timp si in spatiu. Dar ce sunt timpul si spatiul?

 Definitii complete ale timpului si spatiului nu exista, doar definitii limitate, care depind de domeniul in care se folosesc. Fiind niste notiuni abstracte, exista multe teorii si ipoteze cu privire la timp si spatiu, deoarece un lucru abstract poate fi analizat dintr-o infinitate de perspective, fiecare teorie fiind corecta din perspectiva ei (de aceea consider filozofia cea mai mare „vanitas vanitatum” posibila) . Neputand defini timpul si spatiul, eu percep aceste notiuni prin intermediul proprietatile lor : timpul este nelimitat, continuu (fiecare „celula”a timpului fiind umpluta cu eveniment) si ireversibil; spatiul este infinit, izotrop (are aceleasi proprietati pe fiecare directie) si continuu.

 Necesitatea oamenilor de a „inventa” aceste concepte, de timp si spatiu, a venit din dorinta de a-si putea justifica existenta lor, pentru a se defini prin ele , raportandu-se la ele. Existenta fiecarui om se dovedeste prin intervalul de timp in care a trait si spatiul, locul unde si-a desfasurat viata.

 Asadar,  omul se raporteaza la timp si spatiu. Insa, pentru a ne putea raporta la „ceva” (ce ciudat este acest cuvant „ceva”, de fiecare data cand vrem sa exprimam un lucru pe care nu-l intelegem, il numim „ceva”) , acel „ceva” trebuie sa fie fix, ori timpul si spatiul nu sunt nicidecum fixe. Multa vreme am cautat o constanta in univers, acel „ceva” la care sa se raporteze toate, inclusiv timpul si spatiul, iar concluzia la care am ajuns este ca acel „ceva” nu poate fi decat Dumnezeu, de el depinzand toate, atat timpul cat si spatiul.

 Avand in vedere ideile prezentate anterior, as putea afirma ca omul este o functie de spatiu si timp, spatiul si timpul avandu-l ca parametru pe Dumnezeu. Matematic exprimat O = f(s(D),t(D)), unde O –  omul; s – spatiu; t – timp; D – Dumnezeu.

 

Read Full Post »